Geografie istorică · Hărți vechi · România

Unde sunt Comunele României?

În anul 2016, în frumoasa lună octombrie, a luat ființă mica inițiativă numită RoHGIS, adică Sistemul Informațional Istorico-Geografic al României – un depozit de date istorico-geografice în format vectorial, cu privire la teritoriile românești din secolele XIX-XX. Astăzi, la aproape un an și jumătate distanță, RoHGIS e încă un pitic ce își dorește să crească mare. Cît de mare, depinde de noi.

În afara lipsei de colaboratori, chestiune oricum relativă, principala sa problemă pare a fi veșnicul cuplu: „de unde luăm date?” — „nu avem date”.

Socotim că este un moment prielnic să facem un mic pas înainte și să vedem, în contextul RoHGIS, dacă, într-adevăr, suntem atît de săraci pe cît ne (place să ne) văităm. În acest sens, pentru ca discuția să atingă miezul problemei într-un mod cît mai autentic, vom merge direct la nivelul celei mai mici unități administrative moderne: comuna.

Ce este comuna? Un copil care a prins fără a fi conștient cîteva secvențe de dinainte de decembrie 1989, a perceput multă vreme comuna ca fiind o născocire a vechiului regim, pe care am hotărît s-o păstrăm, neștiind ce altceva să facem cu ea. Pentru acela, comuna încă respira în anii ’90 un aer al unei epoci recent încheiate, dar simțise și că diferențele față de oraș par a fi de sorginte mult mai veche. Copilul, ajungînd tînăr, a rămas apoi foarte mirat că mulți români, în vorbirea curentă, nu făceau nicio diferență între comună și sat și că toate comunele păreau că au existat dintotdeauna.

Comuna românească nu este o invenție socialistă, ci o imitație a unui model francez de organizare a teritoriului, adoptată în perioada marilor reforme ce au caracterizat domnia lui Alexandru Ioan Cuza. De atunci, au trecut prin nenumărate schimbări de tot felul, mai ales după Marea Unire, și au supraviețuit în timpul celor două republici, care le-au ciopîrțit, amestecat, redenumit și reorganizat de mai multe ori pînă în 1989. De exemplu, în județul Buzău, în anul 1948 existau 143 de comune rurale; pentru același teritoriu (deși județul a fost desființat în 1950), în 1952 existau 113 comune, iar în 1968 doar 68. Ținta finală a tuturor acestor modificări a fost întotdeauna obținerea unor decupaje teritoriale mai bune din punct de vedere administrativ și economic, dar, de cele mai multe ori, ele au ajuns ilogice și nefuncționale din alte perspective. Bineînțeles că de la Cuza încoace, logica împărțirii administrative nu avea cum să rămînă la fel, dar asta nu ne împiedică să ne întrebăm: pe ce s-au bazat și cît de arbitrare au fost cele dintîi decupaje comunale? Și apoi: ce am obține dacă am reuși să le reconstituim?

Într-o catagrafie de toate lăcașurile de cult din județele Țării Românești, din anul 1832, satul Lipia este menționat în plasa Sărății a județului Buzău cu două biserici de lemn și două de zid. Pare greu de crezut că toate aceste patru lăcașuri se aflau într-o singură așezare, fie ea și întinsă. Probabil că doar două se aflau în Lipia propriu-zisă1, iar celelalte două în satele care țineau de Lipia, cărora le vom spune cătunele Lipiei. Cu alte cuvinte, cu destul timp înainte de apariția comunelor, satul Lipia administra un teritoriu, de fapt o moșie, care cuprindea pe lîngă vatra principală și cîteva cătune, între care, nu cred că greșim dacă afirmăm că existau legături genetice. Depistarea pomenitelor cătune nu ar trebui să fie dificilă, dar ar fi insuficientă pentru a afla măcar orientativ care era întinderea acestui teritoriu oblăduit de Lipia.

Un important indiciu îl aflăm de la Basil Iorgulescu, în descrierea din binecunoscutul său Dicționar, referitoare la o parte din hotarele comunei Lipia, rămasă neschimbată de la înființare și pînă în vremea sa:

la nord, începe de la Lacul cu zălogii, de unde se lasă în Vl. Ciobănoaie, întîlnește hotarul moșiei Ilieasca, pe care merge pînă dă în hotarul moșiei Bănceasca, continuă pe hotarul moșiei Simileasca, pînă în pădurea Crîng; la sud, începe de la Crîng și pe hotarul moșiei Stîlpu merge pînă la marginea cătunului Odăile, apoi pe hotarul moșnenilor Mereeni, printre diverse sfori de moșie și vii, ajunge la cătunul Valea Puțului” (p. 290).

m8_lipia_hotare_lucru
O parte din hotarele Lipiei, probabil devenite ulterior limite ale comunei omonime; cartografie și date proprii

Și iată cum reiese că trasarea hotarelor comunale nu a fost deloc o construcție aleatorie, ci o demarcație bazată în principal pe limitele unor moșii vechi și destul de însemnate. Deja am văzut că demarcația respectivă a existat, într-o oarecare formă, și înainte de apariția comunelor, ceea ce a făcut din acestea, cel puțin în prima lor fază de existență, niște unități administrative mai organice decît aveam impresia. Nu cunoaștem situația fiecărui județ în parte, dar, în Buzău, între 1864 și 1912, cu o singură excepție și a cîtorva ajustări, comunele rurale s-au menținut aproape neschimbate.

Așadar, miza reconstituirii decupajelor comunale inițiale ascunde de fapt reconstituirea unor vechi hotare ce ar putea fi importante pentru a înțelege mai bine procesele sociale și teritoriale prin care a trecut Țara Românească în drumul său spre modernizare. Realizarea acestui lucru este, însă, o chestiune deosebit de dificilă.

Dacă pentru județe, și uneori și pentru plăși, există hărți administrative suficient de exacte pentru a fi georeferențiate și digitizate, nu sunt cunoscute prea multe materiale cartografice care să includă comunele. Să nu fi existat în prima jumătate a secolului XX, tocmai atunci, preocuparea de a le cartografia?

Sir Henry Solomon Wellcome (1853–1936), un farmacist și filantrop englez, a strîns, între anii 1890 și 1936, o impresionantă colecție de fotografii, desene, picturi și grafică, din toată lumea, în legătură cu diverse aspecte culturale și istorice ale practicilor medicale. Printre ele, se află și un fragment dintr-o hartă choropleth care arată repartiția bolnavilor de pelagră între anii 1895 și 1900, în comunele județului Roman!

Welcome. Roman
Sursa: ‘Map: incidence of pellagra in Romania.’ . Credit: Wellcome Collection. CC BY

Din nefericire, nu-i cunoaștem autorul, data întocmirii și nici sursa datelor. Precizarea 1895-1900 din titlu este foarte vagă. Pe 20 aprilie 1895 s-a votat o lege prin care se modificau circumscripțiile unităților administrative ale județului Roman, astfel încît au rezultat 32 de comune rurale, împărțite în cinci plăși. Tabelul complet al comunelor poate fi găsit și descărcat de la pagina de Date. După cum lesne se poate observa, harta cuprinde mai multe comune (48), numărul lor fiind mai apropiat de situația județului de după aplicarea Legii pentru Unificare Administrativă din 1925 (50)2. Nu avem suficiente informații ca să putem data cu certitudine configurația administrativă reflectată de hartă, însă găsirea ei ne confirmă că limitele comunale au fost într-adevăr cartografiate și apoi folosite pentru realizarea de reprezentări tematice.

Cam din aceeași perioadă datează și un atlas păstrat în colecțiile Bibliotecii Naționale, realizat de Vasile C. Nădejde, geograf, profesor la Școala Marchian și autor al Dicționarului Geografic al județului Botoșani. Lucrării nu i se cunoaște titlul fiindcă îi lipsește coperta, dar ea conține hărți pentru comunele și plășile județului Botoșani, fiind probabil concepută ca un adaos la dicționarul geografic3.

comuna Deleni, BT
Sursa: Biblioteca Națională, H I 235

Răsfoind paginile atlasului, se observă că limitele și componența fiecărei comune sunt redate cu suficiente detalii, deși trasarea celor dintîi a făcut făcută cu generalizarea specifică epocii; mai rămîne de stabilit data precisă pentru care sunt valabile limitele comunelor din atlas. Acum, noi ne mulțumim să constatăm că, dincolo de descrierile mai mult sau mai puțin amănunțite din dicționarele geografice, atlasul lui Nădejde este încă o dovadă că limitele și-au făcut loc și pe hărți. Deci, ele există!

Rezumînd, putem afirma că reconstituirea vechilor decupaje comunale românești ar avea mai multe urmări benefice:
– posibilitatea reconstituirii măcar parțiale a unor vechi hotare de moșii de secol XIX sau mai vechi în Țara Românească și, posibil, și în Moldova;
– posibilitatea reconstituirii județelor, plășilor și plaiurilor de la finalul secolului al XIX-lea;
– îmbinarea cu date statistice demografice, sociale și economice la nivel de sat, comună și plai/plasă.
– existența unui cadru geografic util în vederea localizării unor toponime, situri naturale și culturale pierdute sau uitate.
– existența unor date-schelet deosebit de utile în elaborarea planului de realizare a unui Gazetteer național, așa cum au dezvoltat alte state europene.
– utilizare în cercetarea și educația istorică și geografică, inclusiv prin programare, mijloace GIS și cartografie tematică.

Așadar, transpunerea lor în mediu GIS ar fi un mare pas înainte pentru geografia istorică românească, iar pentru RoHGIS un lucru de mare preț dacă vom dori vreodată ca România să aibă și ea măcar un mic Vision of Britain.

 

Note

1. Săndulescu-Verna, C. (1938) Biserica din Lipia de Jos, Îngerul, an X, nr. 3, pp. 216-221.
2. Se pare, totuși, că modificările, ce urmau a fi puse în aplicare începînd cu 1 aprilie 1895, nu au fost niciodată realizate (vezi Indicator al Comunelor Urbane și Rurale din Regatul României, București, 1896, p. 5).
3. vezi și Manole, L. (2015) Călător prin anticariat. „Geografia districtului Botoșani”, Luceafărul, disponibil online.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s