Viață științifică

Unde găsesc articole științifice gratuite?

Studenții, masteranzii, doctoranzii, tinerii cercetători în general, au nevoie din ce în ce mai mult să citească articole științifice străine pentru a-și completa cunoștințele din domeniul de specializare. Majoritatea revistelor științifice mari sunt disponibile în România prin intermediul programului ANELIS. Astfel, aceste reviste pot fi accesate gratuit numai din bibliotecile universităților. Pentru Universitatea din București, există Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. Procedura este simplă. În corpul Boema, la sala internet de la parter, este permis accesul la bazele de date, iar majoritatea articolelor care altfel sunt disponibile contra-cost, aici se pot descărca gratuit.

Câteodată însă, se întâmplă ca articolul, deși găsit la bibliotecă, să nu poată fi descărcat. Sau să nu fie disponibil în bazele de date la care avem acces. Cum se poate rezolva acest neajuns?

Există mai multe soluții posibile:

1. Ia legătura cu coordonatorul lucrării tale sau cu un profesor avizat în domeniul care te interesează. Dumnealui ar putea să te îndrume spre locul unde se găsește articolul și să-ți dea alte sfaturi utile.

2. Caută o ciornă a articolul publicat. Pentru câteva domenii științifice (exclusiv geografie), unii cercetători își încarcă ciornele pe site-ul Bibliotecii Universității din Cornell – http://arxiv.org/

3. Caută articolul pe Google Academic – http://scholar.google.ro/ , folosind cât mai multe date (autor, numele revistei, pagină, etc). După afișarea rezultatelor, apasă pe „toate cele x versiuni” pentru a vedea dacă articolul este disponibil complet undeva pe internet.

4. Verifică dacă revista apare aici http://highwire.stanford.edu/lists/freeart.dtl

5. Dacă articolul nu este prea vechi. ia legătura cu autorii. De multe ori, aceștia sunt încântați să-și împărtășească munca tinerilor interesați.

6. Este posibil ca articolul să nici nu existe în formă digitală, dacă este mai vechi. Multe biblioteci au secțiuni de periodice. În funcție de domeniul de cercetare, identifică toate bibliotecile de specialitate care ar putea depozita revista ce conține articolul dorit. Dacă nu poți face deplasarea într-un astfel de loc, ia legătura cu bibliotecarii sau cu unii profesori de acolo și roagă-i să te ajute.

Mult succes!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s