Cugetări · Geografia de zi-cu-zi · România

Un gând despre toponimele de pe hărți

Cu prilejul întâlnirii cu un toponim foarte expresiv din Munții Siriului, am atras atenția faptului că hărțile noastre conțin o sumedenie de greșeli, sau cel puțin inexactități, în ceea ce privește numele geografice.
Să urmărim un exemplu.

La vest de satul Răducești de pe valea Râmnicului Sărat se află un deal parțial împădurit, pe care hărțile Serviciului Geografic al Armatei îl numesc, în preajma anului 1900, dealul Huiului. Etimologia sa e greu de intuit; ar putea fi de formație onomatopeică, însă la fel de bine poate fi pus cumva în legătură cu hui = nărav („A-țĭ veni huĭu”, cf. dexonline.ro).

huiu
Dealul Huiului pe Planul Director de Tragere (1:20.000), S.G.A. 1917, sursa: geo-spatial.org

Surpriza vine odată cu hărțile topografice mai recente. Dealul Huiului își face din nou apariția; însă, nu mai e deal, ci pisc, și nu mai e al Huiului, ci al Nuiului. Ne dezumflăm.

huiu2
Piscul Nuiului pe harta topografică 1:25.000, D.T.M. (1980); sursa: Direcția Topografică Militară

Dacă diferența dintre un deal și un pisc este neglijabilă pentru marea majoritate a oamenilor, nu același lucru se poate spune despre numele geografic. Care dintre ele o fi cel corect?

Este evident că avem în față trei posibile răspunsuri: ori greșește harta veche, ori cea nouă, ori ambele conțin neadevăruri. Să căutăm alte hărți intermediare nu ne-ar ajuta prea mult, fiindcă nu vom ști sigur dacă acelea nu vor fi copiat cumva greșelile (printre care și dealul cu pricina) de pe harta noastră mai veche. Iar dacă găsim că harta mai nouă a preluat toponimul de pe o alta imediat anterioară, cine ne garantează că toponimul a fost înregistrat corect?

Pentru a face lumină într-o chestiune atât de încâlcită, nimic mai simplu, ar spune unii oameni de ispravă, du-te la fața locului și sigur te vei lămuri. Urmând acest sfat, există, într-adevăr, șanse mari ca să aflăm care este toponimul corect. Cât de mari? Greu de precizat.

Modul în care omul se raportează la spațiu a suferit schimbări mari în ultimul secol. Printre urmările resimțite astăzi se numără o cunoaștere mult mai restrânsă a orizontului local, fapt ce a înlesnit uitarea multor toponime și contaminarea altora, mai ales prin propuneri de etimologii naive și pronunții inexacte.

Un exemplu în acest sens este așezarea Bâsca Rozilei, astăzi înglobat administrativ la orașul Nehoiu, din județul Buzău. Numele original al satului este Bâsceni, iar apa în jurul căreia s-a înjghebat se numea, simplu, Bâsca. Confuzia cu un alt râu Bâsca, aflat relativ aproape, a dus la adoptarea unor determinative care să ajute la o identificare corectă. Astfel, avem Bâsca Chiojdului și Bâsca Rozilei. Sau Bâsca Roziliei. Sau Bâsca Rusilei… sau a Rosiliei, sau a Rosilei.

brus
Satul Bâsca Rozilei, situat pe malul drept al râului Bâsca Rosiliei, conform OpenStreetMap; sursa © contribuitorii OpenStreetMap

Sunt toate corecte? Nicidecum. Din nefericire, versiunea recunoscută oficial se numere printre cele greșite. În acest caz, o anchetă la teren s-ar putea să nu ne ajute să depistăm toponimul corect.

A existat un vis al unei vechi generații de cărturari de a vedea o coerență, la nivel oficial, a toponimiei românești. Acea generație a trecut în veșnicie, iar visul s-a stins. Prin aceasta trebuie să înțelegem că studiul numelor geografice este la noi echivalent cu o plimbare pe nisipuri mișcătoare.

Noi însă nu ne deznădăjduim. Ne-a mai rămas materialul cules de cercetători într-o perioadă în care orice copil putea să-ți înșire până și cele mai obscure nume geografice din orizontul său local. Asemenea cercetări au dat naștere unor culegeri foarte ambițioase numite dicționare geografice. Criticile pe care unii le-au adus acestor lucrări nu sunt exagerate, însă iată că în o sută de ani, nimeni nu a reușit, la noi, să scoată ceva mai bun.

Așadar, unul din cele mai bune lucruri pe care le putem face este să aruncăm o privire în Dicționarul Geografic al Râmnicului Sărat. Sub litera H, Dănescu n-a uitat să menționeze un deal numit Huiu, în comuna Băbeni, „acoperit cu păduri și izlazuri de vite”. În schimb, pe la litera N, nici urmă de cealaltă versiune și atunci ne simțim îndreptățiți să ne întrebăm: oare câte piscuri ale Nuiului or fi pe hărțile noastre mai recente?

De fapt, hărțile noi conțin atât de multe greșeli și inexactități încât este musai să verificăm întotdeauna toponimia folosind și alte surse cartografice și documentare. Și chiar atunci când nu apar greșeli propriu-zise, aceste hărți uimesc printr-un număr foarte, foarte mic de nume geografice, de parcă regiuni întregi ar fi veritabile no man’s land.
Un astfel de spațiu este cel în care se află nucleul vestigiilor rupestre din Complexul Nucu, aflat în nordul județului Buzău.

012
Inima Complexului rupestru Nucu, din județul Buzău pe harta topografică D.T.M. (1980), sursa: Direcția Topografică Militară

Sărăcia numelor geografice înregistrate este atât de mare aici, încât a permis, în ultima vreme, prin influența unor publicații îndoielnice, a informațiilor care circulă nestingherite pe internet, dar mai ales a ignoranței istorico-geografice, fabricarea unei întregi toponimii. Aceste amăgiri (Poiana Cozanei, Țara Luanei, Scaunele lui Negru Vodă etc) sporesc și mai mult confuziile privind particularitățile sociale, culturale și economice din trecut ale spațiului în cauză. Totodată, am constatat că multe toponime de acolo aflate în uz timp de sute de ani, au fost uitate în ultimii cincizeci. Ce are de spus știința?

Din nou mergem pe nisipuri mișcătoare, întrucât cărțile și articolele noastre abundă în greșeli de toponimie, dar nu se sfiesc să promoveze ipoteze privind origini și etimologii de nume geografice. Din lucrări științifice, ele se propagă rapid în publicații cu caracter turistic (sau direct pe internet), unde informația intră într-un telefon fără fir. Felul nostru de a face turism, inclusiv prin hărțile sărăcăcioase, a făcut multe deservicii toponimiei românești.

Încheiem prin a nota o scurtă istorisire pe care Ion Conea a făcut-o cu ocazia unor completări la un articol de-al său de toponimie. Credem că aceasta sintetizează foarte bine problemele discutate aici.

Eram în sept. 1932, la stâna polovrăgeană din Curmătura Oltețului. Aproape, se vedea limpede frumosul munte Nedeea – numit așa: Nedeea, încă prin 1720, cum ne arată harta lui Schwantz -. Ne adresarăm unui din ciobani, ca să intrăm în vorbă cu el: „Frumos munte și Nedeia, ăsta”. – „Nu-i, domnule, Nedeia”, – ne răspunse el prompt. -„Da’ cum îi spune?”, îl întrebarăm. – „Apoi, îi spune Nedelea. Așa-i spuneam și eu până în vară, ca și dumneata: Nedeia, dar a venit atunci un domn cu mapă și a dăsfăcut mapa aici, la stână și s-a uitat la ea… și unde a început a înșira după ea toți munții, ca după carte… Și când a ajuns la Nedeea noastră, numai ce l-am auzit: Nedelea. Și d-atunci nu mai greșim nici noi – și spunem curat, cum trebue: Nedelea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s