România · Viață științifică

Câteva cuvinte despre David Turnock (1938-2011)

Abia ieri am aflat despre decesul geografului britanic David Turnock, deși nefericitul eveniment s-a petrecut în luna mai, în urma unui accident de mașină.

Profesorul Turnock s-a remarcat ca fiind un foarte bun cunoscător al realităților geografice românești. Fiind geograf umanist, ca și mine, a fost ușor să-l cunosc prin studiile sale, în special cele cu privire la Subcarpații de Curbură. În afara vieții științifice, a organizat mai multe acțiuni caritabile în sprijinul satelor sărace din țară și a ajutat mai multe biblioteci românești să-și îmbogățească fondul de carte.

Față de alți geografi, chiar români, profesorul Turnock mi s-a părut a fi într-adevăr atașat de spațiul românesc. Studiile sale de geografie istorică sau geografie culturală sunt parcă scrise de cel mai pasionat localnic și au un nivel de detaliu extraordinar. Îmi amintesc că metodologiile sale de geografie istorică m-au influențat  enorm iar munca sa de arhivă și acum mă impresionează prin meticulozitate și tendința către exhaustivitate.

Nu l-am cunoscut personal, spre părerea mea de rău, însă am avut onoarea să comunic prin intermediul poștei electronice cu dumnealui, pentru a-i cere sfatul într-o chestiune dintr-un studiu de-al meu.  Ultimul mesaj către mine a fost din propria sa inițiativă, în noiembrie 2010, când încheia cu „Many congratulations!” pentru primul meu articol publicat. A fost o zi de bucurie sinceră că un geograf contemporan de anvergură europeană m-a ajutat în cercetări, iar când am reușit să valorific rezultatele, a revenit să mă felicite.

Aflând, practic, peste noapte de decesul său, și la atâtea luni distanță, realizez că geografia românească a pierdut un susținător și studenții au pierdut un valoros îndrumător. Ca toți marii geografi însă, va continua să fie prezent prin lucrările sale, iar eu, deși nu sunt un mare adept al mijloacelor electronice de comunicare, nu am cum să uit discuțiile de pe e-mail cu profesorul Turnock. Din contră, mă încearcă un sentiment de tristețe…

Dumnezeu să-l ierte!

Anunțuri

Un gând despre „Câteva cuvinte despre David Turnock (1938-2011)

  1. Trecerea in nefiinta a marelui geograf DAVID TURNOCK profesor si indrumator al cercetatorilor de toate varstele, lasa o umbra peste cercetarile in domeniul geografiei istorice ale romanilor.
    Cercetarile si studiile realizate privind locurile si viata romanilor chiar si din satele Romaniei, vorbesc despre un atasament clar al profesorului Dadid Turnock fata de tinuturile romanesti.
    Scrierile sale vor ramane o calauza in activitatea cercetatorilor pe plan mondial.
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s